Rolul companiei de servicii lingvistice în interpretare

De ce să apelezi la o companie de servicii lingvistice pentru un proiect de interpretariat, și să nu cauți interpreți pe cont propriu?

Probabil mulți oameni se întreabă acest lucru la primul contact cu industria serviciilor lingvistice. Răspunsul este, de altfel, simplu și construit pe doi piloni.

Pe de o parte, o companie specializată în industrii lingvistice are ani de experiență în managementul evenimentelor cu interpretariat. Vorbim cu clientul și înțelegem mai mult decât cererea scrisă, înțelegem care este scopul evenimentului și cum putem să maximizăm impactul prin interpretare. Știm ce echipamente tehnice sunt necesare, știm să ne pregătim și să pregătim interpreții înainte de eveniment și știm cele mai bune practici pentru desfășurarea evenimentului fără probleme. Astfel, oferim consiliere și consultanță înainte de achiziție și asigurarea calității după achiziție.

Pe de altă parte, avem acces la o gamă variată de interpreți. Avem interpreți cu care lucrăm de ani de zile și ne putem aștepta la cele mai înalte standarde de calitate de la ei, dar, în funcție de eveniment, ne este și mai ușor să extindem rețeaua de interpreți, căutând oameni specializați pe diferite industrii, sau oameni din diferite orașe, pentru a găsi cea mai bună soluție de interpretariat pentru eveniment.

În acest fel, o companie de servicii lingvistice se folosește de experiența acumulată pentru a economisi timp și resurse umane din partea clientului, și a se asigura de buna desfășurare si calitatea ridicată a evenimentului. Oferim mai mult decât acces direct la resurse, oferim garanția calității și bune practice acumulate din ani de experiență în industrie.